GRĂDINIŢA – locul special amenajat cu jucării, basme și o lume de poveste, cu cântece și poezii, cu oameni dăruiți profesiunii lor, bine pregătiți, ce conduc copiii spre cunoaștere și instruire, pentru lungul drum al formării unui om complex și pregătit să dea piept cu viața. Acest lucru conduce la :
– Asigurarea unui act educațional de performanță, care să contribuie la formarea unei personalități autonome și creative, la formarea unor copii sănătoși, creativi, eficienți, activi, cooperanți care să se adapteze ușor la regimul muncii școlare și la orice situație ivită în viață;
– Acumularea, de către copii, a tehnicilor de munca intelectuală și practică, necesară instruirii și autoinstruirii pe durata întregii vieți;
– Însușirea cunoștințelor specifice, a valorilor naționale și universale;
– Educarea copiilor în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității umane și toleranței, al schimbului liber de opinii;
– Asigurarea părinților, că educația copiilor lor se face într-un mediu sigur, într-o formare personală permanentă.
Grădinița cu Program Normal Haleș